INDIA – HOLI, Festivalul CULORILOR în TRIUNGHIUL DE AUR
09 – 16 martie 2025 (8 zile)
1.870 Euro (taxe de aeroport incluse)
Vă invităm la Festivalul Holi la Jaipur, capitala vibrantă a Rajasthanului, pentru a participa la această sărbătoare veselă și exuberantă care captivează deopotrivă localnicii cât și turiștii.
Cunoscut și sub numele de Festivalul Culorilor, Holi este o tradiție străveche care marchează sfârșitul iernii și triumful binelui asupra răului. „Bura na mano, Holi hai!” - „Nu te supăra, este Holi”, experimentați acest caleidoscop de culori și bogăție culturală și participați la această sărbătoare a culorilor, o expresie frumoasă a unității, bucuriei și bogatei moșteniri culturale a Rajasthanului.
D 09.03 BUCUREȘTI – ISTANBUL – DELHI
L 10.03 DELHI
M 11.03 DELHI – VRIDAVAR – AGRA
Mi 12.03 AGRA – FATEHPUR SIKRI – ABHANERI – JAIPUR
J 13.03 JAIPUR
V 14.03 JAIPUR, Festivalul HOLI
S 15.03 JAIPUR – DELHI
D 16.03 DELHI – ISTANBUL – BUCUREȘTI
Ziua 1 (duminică, 09.03.2025). BUCUREȘTI – ISTANBUL – DELHI
• La ora 12:30 ne vom întâlni cu însoțitorul de grup în Aeroportul Henri Coandă și vom pleca spre Istanbul cu zborul TK 1040 (15:30 – 18:05).
• Escală la Istanbul și plecare spre Delhi cu zborul TK 716 (20:35 – 05:05).
Ziua 2 (luni, 10.03.2025). DELHI
• Sosire la Delhi la ora 05:05. După formalitățile vamale, vom fi transferați la hotel pentru odihnă.
• După micul dejun, vom face un tur de oraș al capitalei Indiei, oraș presărat cu vestigiile imperiilor dispărute, unde se amestecă edificii istorice, bazaruri, clădiri din epoca colonială și mega mall-uri.
• În orașul vechi, vom vedea Jama Masjid, una dintre cele mai mari moschei din India, iar în zona comercială Chandni Chowk vom face o plimbare cu ricșa și vom vizita Khari Baoli, cea mai mare piață de condimente din Asia.
• Vom trece pe lângă Fortul Roșu UNESCO, datând din al XVII-lea, distrus în mare parte de britanici după revolta din 1857, vom vedea Raj Ghat, memorialul dedicat lui Mahatma Gandhi (Părintele Națiunii), memorialul de război Poarta Indiei (oprire pentru poze) și cele mai importante edificii publice: Rashtrapati Bhavan – fosta reședință a viceregelui Indiei în perioada colonială, actualmente reședința oficială a președintelui, Sansad Bhavan – sediul Parlamentului.
• Vom vedea in continuare cu Gurudwara Bangla Sahib, o importantă casă de rugăciune Sikh din Delhi.
• Vom încheia cu vizita la mormântul Împăratului Mogul Humayun.
• Cazare în Delhi la hotel de 5* (Crowne Plaza Rohini sau similar).
• Mese: mic dejun și cină la hotel.
Ziua 3 (marți, 11.03.2025). DELHI – VRIDAVAN – AGRA
• Vom pleca spre Agra, oprindu-ne pe traseu în Vridavan care împreună cu orașul său geamăn Mathura figurează în legendele despre Krishna. Potrivit textelor și poveștilor antice, Krishna a crescut aici și încă se poate găsi esența prezenței sale divine în numeroasele temple și străzi. Există aproximativ 4000 de temple aici care au fost construite în mare parte în secolele al XIV-lea și al XV-lea d.Hr. Cele mai faimoase sunt templul Govind Dev din gresie roșie din secolul al XVI-lea, templul Rangaji, templul Bankey Bihari și templul Radha Ballabh.
• După-amiază vom sosi la Agra, fostă capitală a puternicului Imperiu Mogul, presărat cu numeroase monumente impresionante, edificate de împărații moguli.
• Prima vizită o vom face la Sikandra – Mormântul Împăratului Akbar, un edificiu din gresie roșie cu inserții de marmură albă, proiectat chiar de împărat, început în timpul vieții sale și terminat de fiul său, Jahangir.
• Vom continua cu vizita la Fortul Agra UNESCO, principala reședință a împăraților moguli până în 1638, atunci când capitala a fost mutată de la Agra la Delhi. Ne vom plimba printre pavilioane regale și săli de audiențe și vom urmări evoluția stilurilor de-a lungul generațiilor mogule.
• Cazare în Agra la hotel de 5* (Clarks Shiraz sau similar).
• Mese: mic dejun și cină la hotel.
Ziua 4 (miercuri, 12.03.2025). AGRA – FATEHPUR SIKRI – ABHANERI – JAIPUR
• Dimineața devreme vom vizita una dintre cele Șapte Noi Minuni ale Lumii - Taj Mahal UNESCO, eternul monument al dragostei, construit de Împăratul Shah Jahan, în cinstea iubitei sale soții, Mumtaz Mahal. Fațada de marmură albă are pe parcursul zilei diverse nuanțe, de la rozul trandafiriu din zori până la albul strălucitor de la miezul zilei și evantaiul de culori de la apus.
• Vom pleca spre Jaipur, oprindu-ne pe traseu în orașul fortificat Fatehpur Sikri, fosta capitală a Împăratului Mogul Akbar, între 1572 și 1585, exemplu de artă și arhitectură indo – islamică, din păcate abandonat din cauza lipsei apei.
• Vom continua călătoria în satul Abhaneri, renumit pentru enormul rezervor de apă Chand Baori, construit cu peste 1100 de ani în urmă, cu o adâncime de 30 m și 11 niveluri de trepte în zig-zag, care coboară până la nivelul apei.
• După-amiază vom sosi la Jaipur, orașul care completează Triunghiul de Aur (Delhi – Jaipur – Agra), cunoscut popular sub numele de ”Orașul Roz”, datorită culorii folosite pentru a zugrăvi clădirile din oraș în cinstea vizitei Prințului de Wales din 1876.
• Cazare în Jaipur la hotel de 5* (K K Royal sau similar).
• Mese: mic dejun și cină la hotel.
Ziua 5 (joi, 13.03.2025). JAIPUR
• Dimineața devreme, vă propunem opțional, zborul cu balonul cu aer cald deasupra orașului care oferă o oportunitate de a vedea Jaipur și forturile sale spectaculoase, palatele ascunse, relieful uluitor și satele tradiționale locale dintr-o perspectivă unică.
• Vom începe turul orașului Jaipur cu maiestuosul Fort Amber UNESCO, care a fost construit pe vârful unui deal, între sec. 16 și 18, îmbinând arhitecturile mogulă și hindusă. Pentru urcarea dealului vom folosi jeep-uri.
• În continuare vom vedea Palatul Regal, complex de clădiri reprezentând reședința și sediul administrativ al Maharajahului Sawai Man Singh II. În apropierea Palatului Regal vom vizita Jantar Mantar UNESCO (Observatorul Astronomic Regal), cel mai renumit dintre cele 5 construite pe teritoriul Indiei de către Sawai Jai Singh.
• Cazare în Jaipur la hotel de 5* (K K Royal sau similar).
• Mese: mic dejun și cină la hotel.
Ziua 6 (vineri, 14.03.2025). JAIPUR, Festivalul Holi
• Dimineața, după micul dejun, este timpul să sărbătorim Holi, unul dintre cele mai minunate și colorate festivaluri din India!
• În ziua de Holi, orașul erupe într-o explozie de culori. Localnicii și vizitatorii se revarsă pe străzi, colorându-și fețele cu gulal și stropindu-se unul pe altul cu apă colorată. Atmosfera este electrizantă, cu râsete, strigăte de „Holi Hai!” (Este Holi!), totul în ritmurile tobelor tradiționale.
• Jaipur, se mândrește cu un bogat patrimoniu cultural, și, pentru o adevărată aromă indiană am ales să petrecem Holi la unul dintre havelis-urile sale care sunt o dovadă a opulenței și fineții arhitecturale a epocilor trecute. Ne vom costuma adecvat și vom asista la un program de dansuri populare tradiționale și la un spectacol special captivant realizat de către artiști și muzicieni populari din Rajasthani. Nu vor lipsi muzica Bollywood, gustări și deserturi speciale de casă, urmate de un dejun cu bere, rom și băuturi răcoritoare pentru a celebra tradițional acest festival al culorilor.
• Cazare în Jaipur la hotel de 5* (K K Royal sau similar).
• Mese: mic dejun și cină la hotel.
Ziua 7 (sâmbătă, 15.03.2025). JAIPUR – DELHI
• Dimineața vom admira Hawa Mahal (Palatul Vânturilor), construit în 1799 pentru ca doamnele de la curte să poată urmări festivalurile stradale prin cele 953 de ferestre fără a fi văzute din exterior și vom vizita Templul Birla, templu hindus cu arhitectură modernă, realizat din marmură albă, care strălucește atunci când templul este iluminat. Templul este închinat divinităților Vishnu (Narayan), păstrătorul și soția sa Lakshmi, zeița bogăției.
• Vom pleca spre Delhi unde vom vizita faimosul minaret Qutub Minarunesco, cu o înălțime de 72,5 metri, cel mai înalt turn de piatră din India, care este unul dintre cele mai cunoscute repere din Delhi.
• Cazare în Delhi la hotel de 5* (Crowne Plaza Rohini sau similar).
• Mese: mic dejun și cină la hotel.
Ziua 8 (duminică, 16.03.2025). DELHI – ISTANBUL – BUCUREȘTI
• Transfer la aeroport în jurul orei 04:00 pentru zborul spre Istanbul, TK 717 (06:45 – 11:35).
• Escală în Istanbul și continuare spre București cu zborul TK 1039 (14:20 – 14:40).
PERIOADĂ PROGRAM
|
TARIF
|
09 – 16 martie 2025
|
1.870 € /persoană
|
|
TAXE de AEROPORT INCLUSE
|
Note: *Tariful este calculat pe persoană, loc în cameră dublă/ twin pentru un grup de 15 persoane.
**Suplimentul de cameră single este de 290 €/persoană.
Transport transcontinental cu avionul București – Delhi și retur, via Istanbul;
Taxe de aeroport;
Autocar/microbuz pentru transferuri și transport între localități;
7 nopți cazare la hoteluri de 5* (norme locale);
6 mic dejunuri și 6 cine;
Intrări la obiectivele turistice, conform programului;
Plimbare cu ricșa în Old Delhi;
Vizită Taj Mahal;
Urcare/coborâre cu jeep-ul la Fortul Amber din Jaipur;
Celebrare Festival Holi la un haveli în Jaipur;
Însoțitor român vorbitor de limba engleză;
Ghizi locali, conform programului.
x Taxă de procesare și obținere viză on-line pentru India: 50 €/persoană, se achită la înscriere; taxa poate fi modificată fără informare prealabilă;
x Băuturile alcoolice și nealcoolice;
x Cheltuieli de natură personală;
x Bacșișuri pentru ghizi local și șoferi (40 €/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);
x Alte mese decât cele menționate în program;
x Excursiile opționale:
• Zborul cu balonul de aer cald în Jaipur: 250 €/persoană (se achită la fața locului);
x Asigurare storno și asigurare medicală (recomandate).
Conditii de inscriere, retragere, penalizari
CONDIȚII DE REZERVARE:
• La încheierea contractului se va achita un avans de minimum 30% din tariful total al pachetului turistic
• Diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 65 de zile înainte de plecare
• Diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului turistic se achită cu 35 de zile înainte de plecare
ACTE NECESARE:
• Pentru călătorie aveți nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni în momentul întoarcerii în țară. Nu se acceptă pașapoarte temporare.
• Documentele necesare obținerii vizei vor fi ulterior comunicate de către agenție.
OBSERVAȚII:
• Prezentul document constituie anexa la contractul de prestări servicii.
• Tarifele sunt in euro / persoană. Tarifele sunt valabile pentru grup de minimum 15 persoane. În cazul în care nu se întrunește numărul minim menționat, prețul se poate majora cu până la 10%, dacă nu este precizat altfel. Această condiție este acceptată de cei înscriși la excursie automat, la semnarea contractului de prestări servicii turistice și nu constituie motiv de anulare. Numărul minim de participanți pentru a se organiza excursiile opționale este egal cu numărul minim de participanți pentru întregul program, dacă nu este precizat altfel. Sub acest număr, agenția poate majora prețul sau anula opționalul.
• În cazul în care turistul renunță la excursie (circuite), indiferent de motive, acesta va suporta următoarele penalități calculate din valoarea totală a excursiei:
penalizare 10% din prețul excursiei dacă anularea se face între 90 – 61 de zile până la plecare
penalizare 50% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 60 – 30 de zile până la plecare
penalizare 100% din prețul excursiei dacă anularea se face cu mai puțin de 30 de zile până la plecare sau
pentru neprezentare la plecare (no-show)
• Aceste penalizări se aplică în toate cazurile, cu excepția programelor cu croazieră, sau programe confirmate cu propriile reguli de achitare, anulare, penalizare (ex: programe de Paște, Crăciun, Revelion, Early Booking etc).
• Rezervările pentru pachetele de Crăciun /Revelion/ Paște/ Early Booking anulate, sunt supuse unor condiții speciale de penalizare:
10 % dacă retragerea se face până în 60 de zile înaintea începerii excursiei;
50 % dacă retragerea se face până în 60 de zile înaintea începerii excursiei;
80 % dacă retragerea se face între 59 - 31 de zile înaintea începerii excursiei;
100 % dacă retragerea se face mai târziu de 30 zile înaintea începerii excursiei sau dacă turistul nu se prezintă la locul de plecare în ziua și la ora stabilită.
• În cazul programelor care includ croaziere, temenele se modifică, astfel:
40 % dacă retragerea se face cu 65 zile înaintea începerii excursiei;
100 % dacă retragerea se face mai târziu de 64 zile înaintea începerii excursiei sau dacă turistul nu se prezintă la locul de plecare în ziua și la ora stabilită.
• Clasificarea hotelurilor, restaurantelor, vasului de croazieră este cea oficial atribuită de organele de resort din țările respective.
• Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel, solicitați recepționerului sau conducătorului de grup să vă informeze cu exactitate asupra lor;
• Agenția noastră depune toate eforturile necesare pentru a vă respecta preferințele, dar nu putem garanta camere duble sau twin (pat matrimonial sau paturi separate), respectiv camere de fumători sau nefumători decât în limita disponibilității acestor facilități la hotelurile partenere;
• În situații de excepție (evenimente, congrese, conferințe, târguri etc.) agenția poate opera modificări în structura programului, fără a afecta vizitarea obiectivelor turistice.
• Compania aeriană și orele de zbor menționate în program sunt cu titlu informativ și pot fi schimbate. Agenția nu este responsabilă în cazul în care programul turistic nu poate fi realizat, parțial sau total, din cauza modificării orarului de zbor, întârzierii sau anulării curselor aeriene. Siguranța bagajelor pe durata transportului aerian cade în sarcina companiei aeriene.
• Taxele de aeroport sunt valabile la data întocmirii programului și pot fi modificate până la emiterea biletelor de avion.
• Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regulă seara, putând apărea întârzieri din cauza condițiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variază de la o zi la alta, în funcție de programul turistic. Agenția nu se face răspunzătoare pentru nerespectarea sau întârzierea programului turistic din cauza condițiilor de trafic (ambuteiaje, închiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc.), a vremii, a controalelor vamale sau a indisciplinei anumitor turiști (întârzieri, atitudini ofensatoare sau ostile față de ghizi, conducătorii auto etc.).
• Pentru programele care presupun obținerea vizei înainte de plecare, turiștii au obligația să trimită toate documentele solicitate agenției în termenul prevăzut de aceasta pentru a evita orice risc de a nu se obține viza din cauza timpului scurt până la plecare. În cazul în care obținerea vizei este condiționată de prezența fizică a turiștilor pentru interviu, aceștia au obligația de a se prezenta la data și ora la care s-a făcut programarea. Refuzul autorităților consulare de a acorda viza, din orice motiv care nu poate fi imputat agenției, exonerează agenția de la orice răspundere. Turiștilor cărora li s-a refuzat acordarea vizei, li se va returna întreaga sumă achitată în avans, mai puțin anumite costuri percepute de partenerii locali / companii aeriene pentru anularea excursiei, costurile variind în funcție de data anulării serviciilor. Taxa de viză perceputa de Ambasade pentru procesarea vizelor nu se rambursează. În cazul în care turistul își planifică mai multe vacanțe succesive și nu trimite documentele la timp / nu se prezintă personal pentru obținerea vizei, agenția nu poate fi trasă la răspundere iar turistul are obligația de a-și obține singur viza necesară călătoriei.
• Pe durata croazierelor toate plățile efectuate ( băuturi, cumpărături, masaj etc ) se înregistrează pe cardul personal pe care fiecare turist îl primește la îmbarcare. Micul și prânzul se servesc în regim bufet iar cina se servește ori în restaurantul bufet, ori a la carte ( cu meniu la alegere) fiecare pasager având o anumită masă rezervată, de la începutul până la sfârșitul croazierei. Bagajele, atât la îmbarcare cât și la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara, fiecare cabină primește un buletin informativ cu toate activitățile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot să difere din punct de vedere al confortului unele față de altele, cu toate acestea diferența de preț este dată de poziționarea acestora pe vas, cele aflate pe punțile superioare fiind de regulă mai scumpe. Cabinele rezervate la grupuri sunt de regulă cabine interioare / exterioare sau cu balcon, din categoria celor garantate (fără posibilitatea alegerii poziției pe o anumită punte) și se nominalizează cu cel mult o săptămână înainte de plecare. Agenția nu se face responsabilă în cazul în care apar nemulțumiri legate de acest aspect. De asemenea, linia de croazieră poate face un upgrade la una sau mai multe cabine (un schimb dintr-o categorie inferioară la o categorie superioară) fără o informare în prealabil și în mod aleatoriu iar agenția nu poate fi trasă la răspundere. În porturile în care oprește vasul, turiștii au posibilitatea să cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau să își facă propriul program, însoțitorul roman neavând obligativitatea de a-i însoți.
• Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu;
• Copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți b) însoțiți de unul dintre părinți care să aibă acordul notarial al părintelui care nu călătorește ( sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces ); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți. Copiii care nu au carte de identitate, vor călători obligatoriu cu pașaportul.
• Turistul are obligația să se asigure că documentele de călătorie precum cartea de identitate sau pașaportul, nu sunt deteriorate (în special elementele de siguranță și/sau poza). Atenție: Cărțile de identitate romanești emise înainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de călătorie în Norvegia. Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene și pentru acele state pentru care cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare, accesul se face pe baza pașaportului valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Pentru țările în care cetățenii români au nevoie de viză de intrare, este necesar pașaportul valabil cel puțin 6 luni de la data terminării călătoriei. Anumite state nu permit accesul cu pașaport temporar sau nu aplică vize pe pașaport temporar, de aceea vă rugăm să consultați serviciul consular al țării în care intenționați să faceți deplasarea sau vă consultași în această privință cu agenția de turism. Atenție, persoanele recent căsătorite au obligația de a-și schimba Cartea de Identitate anulată de autorități (perforată/ tăiată).
• Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesară viza de intrare sau informații suplimentare legate de călătoria cetățenilor români în străinătate, accesați site-ul Poliției de Frontieră www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions .
• Pentru a evita eventuale situații de confuzii sau neînțelegeri, turiștii au obligația ca la înscriere să citească Condițiile Generale de Participare.