CHINA – HONG KONG, Siluetele Orientului
Shanghai – Hangzhou – Guangzhou – Hong Kong – Macao – Hong Kong – Insula Lantau
Perioada: 21.05 – 31.05.2027 (8 nopti/11 zile)
Gradina Yuyuan • Turnul Jin Mao • Promenada Bund • Croaziera pe Lacul de Vest • Plantatiile de ceai Longjing • Insula Shamian • Victoria Peak • Plimbare cu sampanul in Aberdeen • Excursie in Macao • Telecabina Ngong Ping 360 pe insula Lantau
Te invitam sa descoperi China de la Shanghai la Hong Kong, printre zgarie-nori, gradini si vechi porturi negustoresti. In Shanghai, ne plimbam pe aleile Gradinii Yu si privim orasul de la etajul 88 al Turnului Jin Mao. La Hangzhou, descoperim pavilioanele de pe malul Lacului de Vest si colinele cu ceai Longjing, iar in Guangzhou regasim farmecul vechiului Canton pe stradutele cu ateliere si pravalii. In Hong Kong, exploram portul Aberdeen la bordul unui sampan si admiram panorama de pe Victoria Peak. Traversam cu feribotul spre Macao, unde pietele cu aer portughez se afla la cativa pasi de temple chinezesti. Incheiem calatoria pe insula Lantau, cu o plimbare cu telecabina peste mare si coline impadurite, spre Marele Buddha.
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
ZIUA 1 (21.05): BUCURESTI – DOHA
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 14:15 pentru imbarcare pe cursa QATAR AIRWAYS cu destinatia Doha. Decolare la ora 17:10 si sosire la Doha la ora locala 21:40.
ZIUA 2 (22.05): DOHA – SHANGHAI Mese: cina
Dupa escala la Doha, decolam spre Shanghai la ora 02:50 si aterizam la ora locala 16:20. Transfer si cazare in Shanghai la hotel Mercure Shanghai Yu Garden on the Bund 4* sau Renaissance Shanghai Zhongshan Park 4* sau similar. Dupa cazare vom servi cina la un restaurant local.
ZIUA 3 (23.05): SHANGHAI Mese: mic dejun si cina
Dupa micul dejun, pornim intr-un tur care ne va conduce spre cele mai importante atractii ale orasului Shanghai, de la gradinile orasului vechi pana la turnurile din cartierul Pudong. Incepem cu o plimbare prin Gradina Yu, amenajata in perioada dinastiei Ming. Urmam aleile care leaga pavilioanele de pe malul iazurilor, trecem peste podete si descoperim mici curti incadrate de stanci decorative. Ne indreptam apoi spre Bazarul Yuyuan, unde putem alege suveniruri si incerca delicatese locale. Pentru a vedea Shanghaiul de la inaltime, urcam la platforma panoramica de la etajul 88 al Turnului Jin Mao. De aici putem urmari cursul raului Huangpu printre cartierele orasului. Dupa-amiaza ne plimbam pe strada Nanjing, una dintre cele mai cunoscute artere comerciale din China, apoi ajungem pe promenada Bund, de unde admiram panorama cu zgarie-norii din Pudong. Incheiem turul in fosta Concesiune Franceza, un cartier cu strazi umbrite de platani, vile elegante si mici magazine de tip boutique. Cina la un restaurant local. Cazare in Shanghai la acelasi hotel.
ZIUA 4 (24.05): SHANGHAI – HANGZHOU Mese: mic dejun si cina
Mic dejun. Lasam in urma zgarie-norii din Shanghai si pornim cu autocarul spre Hangzhou, unul dintre marile centre tehnologice ale Chinei. Dincolo de cartierele moderne, descoperim un oras cu dealuri impadurite si gradini care pastreaza farmecul vremurilor imperiale. La sosire, participam la o croaziera pe Lacul de Vest, pe durata careia vom avea ocazia sa admiram podurile arcuite si pavilioanele de pe mal. Continuam cu o plimbare pe strada pietonala Hefang, unde casele traditionale, atelierele si micile pravalii ne transpun in atmosfera orasului din vremea dinastiei Song. In continuare vom servi cina la un restaurant local si ne vom caza in Hangzhou la Hotel Landison Meiyuan 4* sau Hotel Merchant Marco Grand 4* sau Hampton by Hilton Hangzhou West Lake Lakeside Wulin Square 4* sau similar.
ZIUA 5 (25.05): HANGZHOU Mese: mic dejun si cina
Dupa micul dejun, ne indreptam spre dealurile din imprejurimile orasului Hangzhou, unde vizitam o plantatie de ceai Longjing. Randurile de arbusti urmaresc conturul colinelor si coboara pana aproape de casele satelor. Continuam cu vizita la Templul Lingyin, unul dintre cele mai cunoscute temple budiste din China. Asezat la adapostul colinelor impadurite, complexul se descopera treptat, pe masura ce trecem dintr-o curte in alta, printre sali de meditatie si pavilioane. Dupa-amiaza avem timp liber pentru a explora Hangzhou in ritm propriu. Cina la un restaurant local si cazare in Hangzhou la acelasi hotel.
ZIUA 6 (26.05): HANGZHOU – GUANGZHOU (CANTON) Mese: mic dejun si cina
Mic dejun, urmat de transfer la gara, de unde vom calatori cu trenul de mare viteza spre Guangzhou, oras cunoscut si sub numele de Canton. Dupa-amiaza facem cunostinta cu partea moderna a orasului in Piata Huacheng. Ne plimbam printre gradinile si cladirile contemporane ale pietei, pana cand, dincolo de Raul Perlelor, se deschide perspectiva asupra Turnului Canton. Il admiram din exterior, de unde se distinge cel mai bine forma rasucita a structurii sale. Cina la un restaurant local si cazare in Guangzhou la hotel Ocean 4* sau Hilton Garden Inn Guangzhou Tianhe 4* sau similar.
ZIUA 7 (27.05): GUANGZHOU Mese: mic dejun si cina
Dupa micul dejun, incepem turul orasului Guangzhou cu o vizita la Templul ancestral al familiei Chen, renumit pentru acoperisurile decorate cu figurine din ceramica viu colorata, care infatiseaza personaje din opera traditionala chineza si creaturi mitologice. In curtile si salile complexului descoperim si alte exemple de arta cantoneza, de la sculpturi in piatra la panouri din lemn sculptate cu migala. Continuam cu o plimbare prin Parcul Yuexiu, apoi ne indreptam spre insula Shamian. De-a lungul strazilor umbrite, cladirile cu fatade de inspiratie europeana amintesc de vremurile in care strainii veneau sa faca negot in portul Cantonului. Incheiem turul in cartierul istoric Yongqingfang, unde ne plimbam pe stradute inguste, printre case traditionale cantoneze, ateliere si mici pravalii. Cina la un restaurant local si cazare in Guangzhou la acelasi hotel.
ZIUA 8 (28.05): GUANGZHOU – ABERDEEN – HONG KONG Mese: mic dejun si pranz
Dupa micul dejun, pornim cu trenul de mare viteza spre fascinantul Hong Kong. Impreuna cu ghidul local, luam pranzul in oras, iar apoi intram in atmosfera autentica din Aberdeen, o asezare pescareasca straveche, unde ne vom plimba cu un sampan traditional. Trecem rapid de la traditie la modernitate si urcam spre Victoria Peak la bordul emblematicului Peak Tram. Ajunsi in varf, vom privi cum portul Victoria se deschide spectaculos intre cladirile impunatoare ale insulei si tarmul din Kowloon. Pe inserat, ne plimbam pe Avenue of Stars si asistam la spectacolul grandios de lumini si muzica A Symphony of Lights, care transforma portul intr-o scena stralucitoare. Cazare in Hong Kong la Hotel Harbour Plaza Metropolis 4* sau similar.
ZIUA 9 (29.05): HONG KONG – MACAO – HONG KONG Mese: mic dejun si pranz
Dupa micul dejun ne pregatim pentru o noua experienta intr-un loc cu totul special: Macao, cunoscut drept Las Vegas-ul Asiei. Fosta colonie portugheza si astazi regiune administrativa speciala a Chinei, Macao impresioneaza prin cazinourile sale luxoase si patrimoniul cultural unic. Incepem dimineata devreme cu transferul catre port, de unde vom lua feribotul rapid. Calatoria dureaza aproximativ o ora. La sosire, vom descoperi unele dintre cele mai importante atractii ale orasului, incepand cu Ruinele Bisericii Sf. Pavel (Ruins of St. Paul’s), veche biserica din secolul al XVII-lea, distrusa partial de un incendiu, dar care pastreaza fatada bogat ornamentata. Continuam cu Senado Square, o piata animata, pavata cu mozaicuri si inconjurata de cladiri coloniale cu arhitectura portugheza, unde vom avea timp liber pentru plimbari, cumparaturi sau degustarea specialitatilor locale. Vom continua cu o vizita la Fisherman’s Wharf, un complex tematic inspirat de stiluri arhitecturale europene, apoi vom avea timp liber in complexul The Venetian Macao, renumit pentru canalele interioare si decorurile care recreeaza atmosfera Venetiei. Excursia include si pranzul la un restaurant local. Seara revenim in Hong Kong, unde vom avea cazare la acelasi hotel.
ZIUA 10 (30.05): HONG KONG – INSULA LANTAU – AEROPORT Mese: mic dejun si pranz
Mic dejun, urmat de check-out si plecare spre Lantau, cea mai mare insula din Hong Kong. Vom urca la bordul telecabinei Ngong Ping 360, bucurandu-ne de privelisti spectaculoase asupra muntilor si marii. Odata ajunsi, vom explora zona Ngong Ping si vom admira celebra statuie Marele Buddha (Tian Tan Buddha), una dintre cele mai mari din lume. Tot aici vom vizita si Manastirea Po Lin, un important centru budist, oferind un moment de respiro si contemplare inainte de finalul calatoriei. Dupa pranz, revenim cu telecabina si vom avea timp liber pentru cumparaturi la Citygate Outlets. Seara vom avea transfer la aeroport si ne vom imbarca la zborul operat de compania Qatar Airways cu destinatia Doha.
ZIUA 11 (31.05): HONG KONG – DOHA – BUCURESTI
Decolare din Hong Kong la ora locala 01:25 si sosire la Doha la ora 04:50. Dupa escala, ne continuam calatoria spre Bucuresti, unde vom ateriza la ora 14:15.
PRET/persoana: 2495 EURO (loc in camera dubla, taxe incluse)
La cerere tarife pentru camera single si a treia persoana in dubla.
* In cazul rezervarilor de 3 persoane intr-o camera, cea de-a treia persoana va beneficia de pat suplimentar, amplasat intr-o camera dubla; va rugam sa aveti in vedere ca spatiul din camera va fi limitat.
Acest program are tarife dinamice, care se pot modifica în sensul creșterii sau scăderii, în funcție de momentul efectuării rezervarii, de disponibilitatea serviciilor de transport și cazare, precum și de aplicarea ofertelor de tip Early Booking sau a promoțiilor punctuale.
În situația epuizării contingentului de locuri alocat inițial grupului, confirmarea unor locuri suplimentare poate genera un preț diferit, în funcție de disponibilitatea furnizorilor de la acel moment.
Prețul afișat este orientativ și valabil la data introducerii ofertei pe site.
Prețul final și garantat este cel de la momentul confirmării rezervarii și al emiterii contractului de comercializare.











